Duminica în Noul Testament

Cuvântul “Duminică” nu apare în nici un loc din Sfânta Scriptură, însă fraza “prima zi a săptămânii” sau “ziua întâi a săptămânii” este întâlnită în Noul Testament. Mai exact, apare în opt locuri. Examinarea acestor 8 versete se ve dovedi benefică.

Dacă ziua a fost schimbată pe baza autorității Sfintelor Scripturi – dacă creștinii au dovada Scripturistică a faptului că Duminica este Sabatul Domnului – atunci cu siguranță această dovadă se găsește în unul dintre aceste locuri.

Sfânta Scriptură stabilește foarte exact, până la momentul crucificării, că ziua a șaptea este Sabatul și nu se găsește nici o autoritate scripturistică în favoarea păzirii Duminicii. Însă în Noul Testament, prima zi a săptămânii (Duminica) apare de opt ori iar o examinare atentă, onestă și cu rugăciune ne va descoperi adevărul.

  1. Evanghelia după Matei 28:1 “După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminica), au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.” (Traducerea Ortoxoxă)

Evanghelistul Matei scrie aceste cuvinte, sub inspirația Duhului Sfânt, câțiva ani mai târziu după apariția Bisericii Nou Testamentale. Sfânta Scriptură ne spune foarte clar că, deși a fost “pironit pe cruce” de trei zile, Sabatul era încă ziua de dinaintea primei zile a săptămânii – deci ziua a șaptea.

Există persoane care argumentează că, Duminica fiind o zi din cele șaptea, împlinește porunca Sabatului și că de fapt nu contează în ce zi ne închinăm din cele șaptea. Însă pasajul este foarte clar și arată că, deși desființat, Sabatul era încă ziua a șaptea.

  1. Evanghelia după Marcu 16:2 “Și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii (Duminica), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.” (Traducerea Ortodoxă)

Acest pasaj arată același lucru ca și mai sus, Evanghelia după Matei 28:1

  1. Evanghelia după Marcu 16:9 “Și înviind dimineața, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminica) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni.” (Traducerea Ortodoxă)

Acest pasaj este foarte clar. Nimic în acest pasaj nu numește ziua întâi a săptămânii (Duminica) ca fiind ziua Domnului sau Sabatul creștin. În acest pasaj nu se găsește idea că Dumnezeu ar fi sfințit Duminica sau că s-ar fi odihnit Duminica, din contră, fiind în mormânt în Sabat, El s-a odihnit. Nu există nimic în acest pasaj care să ne poruncească păzirea Duminicii sau că ar fi fost creat un memorial al învierii. Din acest pasaj,  nu reiese o poruncă de păzire a Duminicii.

  1. Evanghelia după Luca 24:1 “Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineață, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.” (Traducerea Ortodoxă)

Acest pasaj reiterează același eveniment descoperit mai sus în Evangheliștii Matei și Marcu. Se pare că Evanghelia după Luca a fost scrisă la aproximativ 30 de ani după ce Biserica Nou Testamentală și-a început lucrarea. Iar Dumnezeu a știut că Sabatul nu a fost abolit la cruce și Duhul Sfânt l-a inspirat pe Evanghelistul Luca să scrie aceste lucruri. Acest pasaj, prezintă Duminica, ca fiind o zi obișnuită de lucru, și nu se găsește vreo informație cum că Sabatul ar fi fost schimbat sau o poruncă dată în păzirea Duminicii.

  1. Evanghelia după Ioan 20:1 “Iar în ziua întâi a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric, și a văzut piatra ridicată de pe mormânt.” (Traducerea Ortodoxă)

Există teologi care afirmă că Ioan a scris această Evanghelie la aproximativ șaizeci de ani după crucificare. Idea din acest pasaj nu este alta decât cea prezentată mai sus.

  1. Evanghelia după Ioan 20:19 “Și fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), și ușile fiind încuiate, unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă!” (Traducerea Ortodoxă)

Haideți să petrecem puțin timp analizând acest verset, deoarece unii reclamă faptul că aici a avut loc un serviciu religios în cistea învierii Domnului Iisus Cristos.

Observăm că prima zi a săptămânii rămâne Duminica. Domnul Iisus apare pentru prima dată ucenicilor. Timp de trei ani și jumătate, El a fost în mod constant cu ei în fiecare zi a săptămânii iar acum are loc reîntâlnirea după crucificare.

Întrebare: erau ei adunați în acea cameră ca să celebreze învierea? Pasajul ne spune că ei erau adunați și au încuiat și ușile de frica iudeilor. Ei erau speriați, Învățătorul lor doar ce fuseseră crucificat de iudei și romani câteva ore mai devreme. De asemenea, ei erau adunați acolo deoarece și-au făcut un obicei din aceasta (Faptele Apostolilor 1:13). Și nu în ultimul rând – dar ca și concluzie – ei nu erau adunați acolo pentru a celebra învierea, deoarece ei nu credeau că Domnul Iisus înviaseră! (Evanghelia după Marcu 16:14; Evanghelia după Luca 24:37, 39 și 41).

În acest pasaj nu apare nimic care să vorbească despre schimbarea Sabatului, nu întâlnim idea de “Ziua Domnului” sau un alt titlu sacru. Nu ni se spune că a fost ceva pus deoparte sau sfințit. În acest pasaj nu găsim autoritatea de a schimba porunca lui Dumnezeu.

  1. Faptele Apostolilor 20:7 “În ziua întâi a săptămânii (Duminica) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească și a prelungit cuvântul lui până la miezul nopții.” (Traducerea Ortodoxă).

Întrebarea care se ridică cu privire la acest pasaj este următoarea: adunarea creștină din Troa a fost una obișnuită sau una extraordinară, cauzată de un eveniment special: plecarea apostolului Pavel ? Întrebarea își are rațiunea ei, având în vedere cel puțin două aspecte care rezultă din text: adunarea a avut loc seara (vers. 7) iar “frângerea pâinii” s-a făcut târziu, după miezul nopții (vers. 11).

Contextul ne arată cât se poate de clar că adunarea la care face referire pasajul din Faptele Apostolilor 20:7-11 nu era o adunare obișnuită, ci una specială, de rămas-bun, cu ocazia plecării lui Pavel din cetatea Troa. Nu avem niciun indiciu că aici se vorbește despre o adunare de închinare regulată de duminică.

Atunci când vrem să identificăm exact timpul în care a avut loc această adunare specială, trebuie să ținem cont de modul ebraic de socotire a timpului: “a fost o seara și apoi o dimineață; aceasta a fost ziua întâi” (Facerea 1:5). La evrei, ziua începea cu seara, cu partea întunecată a zilei, odată cu apusul soarelui.

Așadar, seara zilei întâi, după modul ebraic de calculare a timpului, nu era duminica seară, așa cum ar părea, ci era sâmbăta seară. Adunarea a continuat până duminică dimineața devreme, când Pavel a părăsit Troa. O astfel de adunare de seară, care a continuat întreaga noapte, până în zorii primei zile a săptămânii, nu poate justifica o practică regulată a primilor creștini de a păzi duminica.

Ca păzitor al Sabatului, Pavel nu putea călători în Sabat, acest lucru nefiind îngăduit unui iudeu. De aceea, el a început călătoria imediat ce acest lucru a fost posibil: în dimineața primei zile a săptămânii. De fapt, începutul călătoriei apostolului în dimineața primei zile a săptămânii nici nu ar fi fost un exemplu bun de păzire a duminicii, în cazul în care primii creștini ar fi păzit duminica, nu Sabatul zilei a șaptea.

Ceea ce ne atrage atenția în acest pasaj biblic este expresia “frângerea pâinii”, pe care unii creștinii o folosesc pentru a dovedi că în acea ocazie a fost celebrată Cina Domnului. Cartea Faptele Apostolilor ne arată că expresia “frângerea pâinii” (în greacă, “klasai arton”) se referă la un obicei simplu și necesar pentru pregătirea și luarea mesei împreună. Era un act al gazdei care deschidea masa, la fel cum în cultura noastră gazda deschide masa cu urarea “Poftă bună !” După această “frângere a pâinii”, cei invitați puteau începe să mănânce. În Noul Testament întâlnim de 15 ori expresia “frângerea pâinii” (verbul “klao” – “a frânge”, urmat de substantivul “artos” – “pâine”). Din cele 15 referiri, 9 se referă la Domnul Cristos care a frânt pâinea în diferite ocazii: când a hrănit mulțimile, când a participat la Cina cea de Taină, când a mâncat împreună cu ucenicii Săi și după înviere (Evanghelia după Matei 14:19; 15:36; 26:26; Evanghelia după Marcu 8:6; 6:41; 14:22; Evanghelia de Luca 22:19; 24:30; 24:35); de două ori este descris începutul și participarea la o masă a lui Pavel (Faptele Apostolilor 20:11; 27:35); de doua ori descrie adevărata frângere a pâinii la Cina Domnului (Prima Epistolă către Corinteni 10:16; 11:24) și de două ori este folosită ca o referire generală la ucenici sau credincioși, “frângând pâinea împreună” (Faptele Apostolilor 2:46; 20:7).

În niciunul din aceste cazuri “frângerea pâinii” nu este identificată cu actul de închinare comun al Cinei Domnului. Mai mult decât atât, în Faptele Apostolilor 2:46, se spune că ucenicii “frângeau pâinea acasă”, ceea ce face referire clară la obiceiul zilnic de luare a mesei de către creștini, “cu bucurie și curăție de inimă, lăudând pe Dumnezeu” (Faptele Apostolilor  2:46-47).

Așadar, afirmația din Faptele Apostolilor 20:7 “eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea” nu înseamnă în mod obligatoriu participarea la Cina Domnului, ci doar: “eram adunați laolaltă ca să mâncăm împreună.

Textul ne spune că după ce a frânt pâinea, Pavel a mâncat fără să facă vreo aluzie la o eventuală binecuvântare a paharului, la citirea unor pasaje din Scriptură, după care să împartă pâinea și vinul credincioșilor. Dimpotrivă, “frângerea pâinii” a fost urmată de o masă obișnuită, Pavel fiind flămând după cuvântarea prelungită și având nevoie de refacerea puterilor înainte de a începe lunga sa călătorie.

  1. Prima Epistolă către Corinteni 16:2 “În ziua întâi a săptămânii (duminica), fiecare dintre voi să-și pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni.” (Traducerea Ortodoxă)

Despre ce strângere vorbește Pavel? Primul verset al capitolului explică foarte clar: “cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinți.” Este clar că Pavel vorbește despre strângerea de ajutoare pentru sfinți, pentru membrii comunității din Ierusalim unde era secetă și foamete. Observați că Pavel dă instrucțiuni similare și altor biserici – Epistola către Romani 15:25-28: “Acum însă mă duc la Ierusalim, ca să slujesc sfinților. Căci în Macedonia și Ahaia au binevoit să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinții de la Ierusalim … Săvârșind deci aceasta și încredințându-le roada aceasta, voi trece pe la voi, în Spania.” (Traducerea Ortodoxă). Nu se vorbește despre strângere de bani, ci de roade pentru sfinții săraci din Ierusalim.

Prima zi a săptămânii se pare că este folosită ca o zi de muncă obișnuită, o zi pentru adunatul fructelor și a legumelor, a câmpurilor și a grădinilor și pentru a le depozita. Munca aceasta trebuia făcută în prima zi imediat după terminarea Sabatului.

Sub o observare și studiere atentă a acestor opt pasaje, nici unul dintre ele nu oferă primei zile a săptămânii importanța pe care o are Sabatul pe tot parcursul Sfintelor Scripturi. În nici un pasaj din Sfintele Scripturi nu găsim că ziua întâi a săptămânii ar fi sfințită sau pusă deoparte sau a fi folosită în scopuri sfinte, religioase. Nicăieri nu găsim că servicii de închinare au fost ținute în această zi.

Următorul:

Sabatul în Noul Testament